Berea Scorilo este o bere naturală, de calitate superioară, care iese pe ușa fabricii după o perioadă de fermentație de 30 de zile. Nouă ne place să spunem că este o bere corectă, ingredientele folosite sunt doar malț, hamei, drojdie și apă din Poiana Mărului, Caraș – Severin. Materia primă este importată din Austria, Slovenia și Germania. Berea Scorilo este îmbuteliată în sticle de 0,5l și are un conținut de alcool de 5%.
Am început acest business pentru că iubim berea de calitate. Producem o bere artizanală, tip Lager, realizată după o retetă dezvoltată în colaborare cu maeștrii berari din Austria. Am ales numele Scorilo pentru că localitatea Poiana Mărului, aflată la poalele Munților Țarcu, este asociată cu legenda regelui dac Scorilo care spune că, în prima zi de primăvară, când soarele bate pe pietrele Scorile (pietrele lui Scorilo), norocosul poate găsi comoara regelui dac.